Facebook Ads și Instagram Ads- care este varianta potrivită pentru afacerea ta?
Dacă încă sunteți indeciși pe care platformă, Facebook sau Instagram trebuie să difuzați anunțurile publicitare, acest articol este cu siguranță pentru dumneavoastră. Vom analiza cele două platforme populare de socializare și modul în care ele vor putea crește afacerea pe care o dețineți.
Care platforma este cea mai potrivită pentru afacerea dumneavoastră în anul 2021?
Facebook și Instagram au avantajele lor distincte, în timp ce primul are o bază mare de utilizatori, cel de al doilea are o rată de implicare de neegalat. Există trei factori esențiali pe care trebuie să-i luați în considerare atunci când alegeți platforma potrivită pentru campaniile dumneavoastre publicitare.
Aceste trei elemente care vă ajută în campanie sunt următoarele: reach-ul, engagement-ul și datele demografice.
Avantajele Facebook Ads în anul 2021
Am stabilit deja că Facebook are în continuare cel mai mare număr de utilizatori activi. În continuare vom prezenta și alte beneficii ale acestei platforme pentru reclamele dumneavoastră.
-
1. Facebook este excepțional în ceea ce privește atragerea tuturor grupelor de vârstă. Dacă dețineți un produs optim pentru mai multe categorii de vârstă, Facebook reușește să ofere o vizibilitate sporită a anunțurilor publicitare și poate să fie platforma potrivită pentru o campanie de publicitate reușită.
-
2. Facebook oferă numeroase opțiuni, având posibilitatea să includeți linkuri în postările publicitare.
-
3. De asemenea această platformă nu se ferește să ofere analize și raporturi extinse pentru performanța anunțurilor. Această disponibilitate a datelor vă ajută să vă ajustați campania publicitară dacă este necesar.
Avantajele difuzării anunțurilor publicitare pe Instagram în anul 2021
Dacă publicitatea pe Facebook, nu rezonează cu afacerea dumneavoastră, nu vă panicați. Există o mulțime de alte avantaje pe care le puteți găsi pe Instagram și care vă pot susține considerabil în campania publicitară.
În cazul în care produsele comercializate de dumneavoastră se adresează unui public mai tânăr, Instagram este o platformă recomandată pentru promovare. Demografia Instagram include un număr mai mare de tineri cu vârsta cuprinsă între 18-36 de ani ceea ce o diferențiază de Facebook.
Companiile ce oferă spre comercializare produse/servicii de Fashion&Beauty spre exemplu, pot obține un ROI mai bun pe Instagram în comparație cu Facebook.
Ar trebui să utilizați ambele platforme pentru difuzarea reclamelor?
Acum că am comparat cele două platforme digitale și am menționat avantajele lor unice, puteți alege una dintre ele, sau de ce nu, chiar pe ambele. Există anumite avantaje ale difuzării reclamelor pe ambele platforme, iar unele dintre beneficii sunt următoarele:
- Conectivitatea Instagram cu Facebook
Întrucât Instagram este sub posesia Facebook, platformele sunt puternic integrate între ele cu managerul de afaceri. Toate sarcinile bugetare de programare, împreună cu configurarea și crearea de reclame pentru ambele platforme pot fi realizate cu ajutorul Facebook.
- Optimizarea campaniilor dumneavoastră
Dacă alegeți să difuzați anunțurile publicitare pe ambele platforme, o să puteți analiza performanța campaniei și veți putea observa care platformă obține cele mai bune rezultate. Puteți calcula numărul de click-uri și vânzările pe care le-ați obținut.
Diferențele dintre reclamele postate pe Facebook și Instagram
Ambele platforme vă poziționează marca în preferințele utilizatorilor. Cu toate acestea Instagram se axează 100% pe vizual, de aceea trebuie să aveți o grijă deosebită la imaginile pe care urmează să le utilizați în reclamă. Aceste detalii o să vă ajute să vă îmbunătățiți considerabil poziționarea mărcii.
Nu spunem că nu trebuie să vă distribuiți și pe Facebook imagini calitative, însă publicul de pe Instagram este mult mai atent la calitatea imaginilor.
Pe Facebook puteți crește gradul de conștientizare a mărcii cu anunțuri pe:
- Fluxul de noutăți;
- Povești pe Facebook;
- Fluxuri video;
- Articole instantanee.
Pe Instagram puteți crește gradul de conștientizare a mărcii cu anunțuri pe:
- Fluxul de noutăți;
- Povești pe instastory;
- Pagina de explorare.
Moduri în care puteți face publicitate pe Facebook și Instagram:
-
1. Publicitatea cu fotografii
Facebook vă permite să creați 6 anunțuri cu fotografie în diferite versiuni ale anunțului. În schimb Instagram permite o singură imagine. Nu trebuie să confundați acest mod cu cel carusel, despre care vom discuta mai târziu.
-
2. Publicitate cu videoclipuri
Aici veți găsi o mare diferență. Pe Facebook un video poate să dureze până la 120 de minute, în timp ce pe Instagram durata unui videoclip publicitar nu poate să depășească un minut.
-
3. Publicitatea carusel
Ambele rețele acceptă acest concept de publicitate. Atât pe Facebook cât și pe Instagram vă puteți încărca între două și zece imagini în anunț, unde utilizatorii le pot derula pentru a le vedea pe toate.
În concluzie, după cum puteți observa Facebook și Instagram aparțin aceleiași companii, dar au un public țintă diferit, iar modul în care utilizatorii explorează aceste platforme este și el unul diferit.
Ambele platforme se completează perfect, slăbiciunea uneia este mereu acoperită de calitatea celeilalte, deci utilizarea ambelor platforme pentru o campanie de publicitate, este o idee grozavă.
- Written by: BeSoftwares
- Posted on: noiembrie 2, 2020
- Tags: Branding, Marketing, Social Media