Identitatea vizuală, partea esențială a brandului
Atunci când vorbim despre branding, potențialii clienți simt adesea că ceea ce văd este și ceea ce primesc. Mai exact spus, dacă identitatea vizuală a brandului dumneavoastră, adică ceea ce se vede arată amator sau este de slabă calitate, potențialii clienți vă pot cataloga produsele/serviciile ca fiind la fel.
Da, o să vă judece după copertă. De ce? În primă fază pentru că este mai sigur, iar apoi comunicarea vizuală se întâmplă la nivel primar, emoțional, instinctual, ceea ce o face să fie mai sigură decât celelalte tipuri de comunicări. Știți vorba aia din popor: ‘’O poză face câte o mie de cuvinte.’’?
Totuși ce este această identitate vizuală?
Identitatea vizuală este o combinație de mai multe elemente grafice și vizuale, care împreună reușesc să creeze o atmosferă în jurul unei companii. În același timp, identitatea vizuală este o unealtă puternică ce poate modela cu ușurință percepția clienților. Vă poate ajuta să transmiteți un mesaj pozitiv, corect, dar în același timp dacă nu este realizată într-o manieră corectă puteți transmite și un mesaj nedorit.
Când vine vorba despre marketingul de conținut, importanța identității vizuale este esențială. Fără să acordați o importanță aparte identității vizuale ați putea să prezentați publicului greșit marca dumneavoastră și tot ceea ce reprezintă ea. Acest element cheie a unui brand se reflectă într-un întreg ecosistem: rețele sociale, reclame, bloguri, videoclipuri, cărți de vizită și multe altele.
De ce este esențială identitatea vizuală?
Adesea identitatea vizuală a brandului pe care îl dețineți, transmite instantaneu personalitatea mărcii către public. O identitate bine realizată declanșează o afinitate imediată a clienților, iar pe de alta parte inconsecvența vizuală transmite incertitudine și îi face pe clienți să nu fie siguri de produsele/serviciile pe care le comercializați.
Totuși, stabilitatea unei identități vizuale consiste și puternice de la început nu înseamnă doar utilizarea aceleiași culori pe site-ul dumneavoastră sau pe paginiile de Facebook și Instagram, ci este vorba despre faptul că imaginile, culorile, fonturile, logo și alte elemente se susțin reciproc. În plus trebuie să vă asigurați că toate aceste elemente împreună reflectă cu exactitate personalitatea mărcii. Dacă spre exemplu vizitatorii site-ului pot determina rapid ce se află în centrul afacerii dumneavoastră, înainte să citească un singur cuvânt, atunci faceți ceva corect în departamentul de identitate vizuală.
Care este diferența dintre identitatea de brand și identitatea vizuală?
Pe scurt, identitatea vizuală face parte din identitatea brandului, însă în timp ce identitatea vizuală include doar elemente vizuale, cea a brandului este compusă și din elemente non-vizuale cum ar fi: misiunea, viziunea, vocea brandului. Identitatea vizuală descrie ce reprezintă un brand în exterior și se încadrează în aria designului, în timp ce identitatea de brand descrie brandul din interior și face parte din aria de expertiză a marketingului.
Ce conține o identitate vizuală?
- Logo:
acest element este cel mai important atunci când vine vorba despre identitatea vizuală a unui brand, deoarece face ca business-ul să fie ușor de recunoscut și de ținut minte.
- Paleta de culori:
culoarea poate influența cu ușurință atitudinea, dispoziția unui client. Culoare vă ajută să vă diferențiați și îmbunătățește cu circa 80% abilitatea brandului de a fi recunoscut.
- Imaginile:
fotografiile și ilustrațiile îi ajută pe clienți să se conecteze cu brandul dumneavoastră. Este necesar ca imaginile să se potrivească cu întreaga identitate vizuală prin culoare, stil, mesaj, pentru a crea o experiență plăcută privitorului.
- Tipografia:
adesea fondul pe care îl alegeți, dar și modul în care este textul aranjat, influențează identitatea vizuală. Emoțiile pe care le puteți evoca prin culoare, trebuie să fie susținute prin fondul ales.
În concluzie, crearea unei identități vizuale pentru brandul dumneavoastră vine cu o serie de plusuri: vizibilitatea, credibilitate, recunoaștere și diferențiere. Este și o să rămână o parte esențială a strategiei de branding și reprezintă unul dintre aspectele afacerii care intră în contact direct cu potențialul client.
![](https://besoftwares.com/wp-content/uploads/2021/10/Identitate-vizuala-este-sub-orice-forma-1024x683.png)
- Written by: BeSoftwares
- Posted on: octombrie 1, 2021
- Tags: Branding, Identitate Vizuala